• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • INSTALAREA TINERILOR FERMIERI! CÂND ÎNCEPE NOUA SESIUNE pentru SPRIJINUL DE 50.000 EURO/FERMĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Agriculturii Adrian Oros anunță că au fost identificate mai multe sume necheltuite din cadrul PNDR 2014-2020 care sunt în proces de negociere cu Comisia Europeană pentru a putea deschide anul viitor noi sesiuni de depunere de proiecte. Astfel, la începutul anului viitor, se vor putea accesa din nou fonduri europene pe submăsura ”Instalarea tinerilor fermieri” în cadrul căreia sprijinul pe exploatație poate ajunge la 50.000 de euro.

    „Am identificat 40 de milioane de euro care vor fi realocaţi pentru sprijinirea tinerilor fermieri şi aici putem să mergem mână în mână şi cu nişte măsuri pe ADS.(…) Vrem să îi ajutăm real pe tinerii fermieri şi să le dăm şi teren”, a declarat şeful MADR, citat de Agerpres.

    Una din modificările PNDR 2014-2020 vizează realocarea către submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a sumei de 40 de milioane de euro şi are ca scop continuarea sprijinului acordat instalării tinerilor fermieri având în vedere faptul că alocarea iniţială a sM 6.1 a fost epuizată, iar în România se înregistrează în continuare cel mai mic număr de tineri agricultori din numărul total de manageri de fermă (3,1% faţă de media la nivel european de 5,1% în 2016).

    Noua sesiune de proiecte, în primul trimestru de anul viitor

    „MADR intenţionează ca urmare transmiterii, negocierii şi agreării cu serviciile Comisiei Europene a modificării propuse, lansarea unei noi sesiuni în cadrul sM 6.1 în primul trimestru al anului 2020, cu o alocare de circa 40 de milioane de euro”, se arată în documentul MADR transmis Agerpres.

    Alocarea financiară din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), acordată României pentru implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2014-2020, este de 8,13 miliarde de euro. La aceasta se adaugă contribuţia naţională de la bugetul de stat, în valoare de 1,31 miliarde de euro, astfel că toate fondurile aferente PNDR 2014-2020 se ridică la 9,44 miliarde de euro.

    PNDR 2014-2020 conţine atât măsuri prin care se finanţează proiecte, care se derulează pe principiul apelurilor de proiecte, cât şi măsuri care vizează angajamente de mediu şi climă pentru care se efectuează anual plăţi compensatorii pe suprafaţă, respectiv animale. Implementarea acestora se derulează pe baza cererilor depuse în cadrul Campaniilor anuale de depunere a cererilor de plată.

    Potrivit datelor MADR, valoarea totală a alocării publice 2014-2020 aferentă (sub)măsurilor derulate pe principiul depunerii de proiecte, respectiv pentru investiţii, este de 5,84 miliarde de euro, unde s-au contractat proiecte în valoare publică de 5 miliarde de euro, iar cuantumul plăţilor efectuate până la această dată este de 2,86 miliarde de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc! Crescători de vaci sibieni, terorizați de ani de zile de o grupare care le fură animalele – seara trecută, hoții au intrat iar în ferme De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb”

    Ultimele știri

    Subvențiile fermierilor ar putea bloca tot bugetul UE. Europarlamentarii bat cu pumnul în masă Șefa de la Mediu despre revolta fermierilor din Lungulețu: ”Trebuie să declare câtă apă iau şi să plătească nişte sume modice” Fermierii îi cer președintelui Nicușor Dan să obțină de la Comisia Europeană mai multe fonduri pentru agricultură