• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Intabulare gratuită pentru terenurile fără titlu de proprietate și înregistrate în Registrul Agricol

    Ramona Dascălu -

    Intabulare gratuită în Cartea Funciară pentru cei care au suprafețe înregistrate în Registrul Agricol dar nu au titlu de proprietate asupra respectivelor terenuri ! Asta prevede un proiect de lege care se află în acest moment în dezbatere la Senat.

    Potrivit inițiativei legislative, intabularea gratuită se va putea cere și în cazul beneficiarului reconstituirii dreptului de proprietate, acolo unde au fost eliberate procesele de punere în posesie, sau există hotărâri judecătorești definitive pentru care nu s-au eliberat titlurile de proprietate din cauza procedurilor administrative greoaie.

    ”Posesorul terenului intravilan sau extravilan înscris la rol în Registrul agricol, sau succesorul acestuia, la cerere, poate solicita înregistrarea gratuită în Cartea Funciară în baza posesiei înregistrate în Registrul Agricol, dacă terenul nu se află grevat de sarcini, nu face obiectul unui proces aflat pe rol iar folosința asupra acestuia a fost exercitată neîntrerupt în ultimii cinci ani”, se arată în forma proiectului de lege depus la Senat.

    Certificatul de la Primărie, document obligatoriu

    Cererea trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de primăria de pe raza localității terenului, în care să se regăsească suprafața înscrisă în Registrul Agricol, planul de amplasament, vecinătățile, dovada achitării impozitului pe 5 ani, anterior depunerii cererii, mențiunea că posesorul este cunoscut că deține imobilul sub nume de proprietar, mențiunea că primăria are sau nu cunoștință de acțiuni în justiție cu privire la acel imobil, precum și mențiunea că imobilul a făcut sau nu a făcut obiectul legilor de retrocedare.

    De asemenea, cererea trebuie să fie însoțită și de o declarație pe propria răspundere a posesorului terenului în care să declare că posedă imobilul sub nume de proprietar, precum și de alte documente.

    Inițiatorul proiectului privind intabularea dreptului de proprietate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în baza posesiei sau a procesului verbal de punere în posesie, înregistrate în Registrul Agricol, este senatorul PMP Gheorghe Baciu din județul Covasna.

    Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută mai întâi la Senat, apoi să fie supusă votului final în Camera Deputaților.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Sfatul unui antreprenor român: ”Aveți grijă de banii pe care îi aveți în cont, investiți prudent” Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare Udarea ardeilor – norme de udare. Cât de des se pune apă la ardei vara

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani