• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FINANȚARE DE 100.000 EURO. AFIR PRELUNGEȘTE SESIUNEA DE PRIMIREA A PROIECTELOR!

    agrointeligenta.ro -

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează printr-un comunicat remis astăzi – miercuri 24 aprilie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că se prelungește sesiunea de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare-sectorul pomicol”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Astfel, proiectele prin care se poate solicita finanțare de maximum 100.000 euro se pot depune până în data de 30 iunie 2019, ora 16.00. Decizia de prelungire a sesiunii a fost luată în urma solicitărilor mai multor potențiali beneficiari, fiind vorba de proiecte cu o complexitate deosebită care necesită un timp suplimentar pentru întocmirea documentației.

    Reamintim faptul că fondurile disponibile pentru submăsura 16.4 sunt de 4.744.665 euro, iar pentru submăsura 16.4a se ridică la 6.668.484 euro. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM16.4 și sM16.4 a este de 10 puncte.

    Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați să depună proiecte pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă la Guvern: Fermierii – scutiți de primării de la plata impozitelor pentru terenuri și tractoare! Fermă de 370.000 de hectare cu irigații – de vânzare. Exploatația deține și mii de animale 50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben