• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Acte pentru fonduri europene, aruncate la groapa de gunoi

    Ramona Dascălu -

    Acte pentru fonduri europene în agricultură, aruncate la groapa de gunoi! Localnicii din comuna Pătulele, județul Mehedinți, au descoperit la groapa de gunoi mii de documente oficiale. Din hârtiile îngropate în pământ, oamenii au scos la iveală și dosare întregi pentru finanţări în domeniul agricol, şi chitanţe emise de primăria din localitate.

    Imediat după ce au făcut neașteptată descoperire pe un câmp din apropierea comunei, sătenii au alertat poliția, iar acum achetatorii trebuie să afle cum, dar mai ales de ce au ajuns documentele pe câmp, în loc să fie arhivate conform legii.

    Printe hârtiile aruncate, oamenii au mai descoperit și copii după cărţile de identitate și certificatele de naştere, precum și decizii ale instanţelor. Localnicii se declară revoltați şi susţin că actele au fost aruncate intenţionat, scrie observator.tv.

    De cealaltă parte, reprezentanţii primăriei spun că nu ştiau nimic despre actele aruncate pe câmp și susţin că oricum hârtiile nu erau importante.

    Ancheta poliţiei va stabili cine şi de ce a aruncat actele la groapa de gunoi.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermă de 370.000 de hectare cu irigații – de vânzare. Exploatația deține și mii de animale Tinerii fermieri primesc o nouă șansă la finanțare, din decembrie. Ajutoare de 200.000 euro pe fermă! „Udarea” culturilor fără apă, pas cu pas. La ce culturi se recomandă

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben