• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii cer o întâlnire cu ministrul Petre Daea

    agrointeligenta.ro -

    Oierii cer o întâlnire cu ministrul agriculturii, Petre Daea. Liderii asociațiilor de profil din oierit au trimis către șeful de la agricultură solicitări în vederea organizării unei discuții pe mai multe teme de interes pentru crescătorii de ovine.

    ”Noi am înaintat solicitările. Așteptăm ca săptămâna viitoare să fim chemați. Avem ca teme de discuție deconturile pentru Controlul Oficial al Producției (COP) și Registrul Genealogic (RG) – pentru 2018 s-au făcut doar în procent de 64,6 %. Vrem să aducem în discuția cu domnul ministru și criteriile și sumele ce sunt alocate pentru fermele de elită, programul de genotipare reproducători și măsuri pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC)”, a declarat Ionică Nechifor, secretarul general al Federației Romovis și președintele al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis.

    Reamintim că oierii au avut discuții anterior și cu conducerea Autorității Naționale pentru Zootehnie (ANZ). O temă centrală a întâlnirii a fost o formă de sprijin financiar care se pregătește pentru animalele de reproducție de rasă pură.

    Până la 28 februarie 2019 fiecare asociație, conducătoare a unui registru genealogic, va transmite punctul propriu de vedere pentru a fi inițiat un act normativ cu criterii de nominalizare și funcționare a fermelor de elită, vorbind aici strict de fermele cu animale înscrise în secțiunile principale ale registrelor genealogice.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris despre această întâlnire aici: SUBVENȚII OVINE: 10 REGULI NOI pentru OIERII CARE VOR BANI DE LA APIA ÎN 2019


    Te-ar mai putea interesa

    O lege nouă pentru emiterea titlurilor de proprietate a fost publicată în Monitorul Oficial Raport USDA – iulie 2025: Producție record la floarea-soarelui în Federația Rusă. Prețuri la zi în România ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana

    Ultimele știri

    Ursoaică cu doi pui, la poarte unei ferme din Mureș. Maria Huprich, fermieră: Mă tem să mai ies în curte! Stupină salvată la timp din fața flăcărilor – șase hectare de miriște și vegetație uscată au ars ANSVSA: Tarifele suportate de fermieri pentru identificarea și înregistrarea animalelor