• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sprijin de la stat pentru înființarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană

    Ramona Dascălu -

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni – 3 decembrie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/ sau prelucrare a laptelui în zona montană.

    Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/ sau prelucrare a laptelui în zona montană, începând cu anul 2018, are ca obiect facilitarea accesului la finanţare în vederea realizării de investiţii pentru înfiinţarea centrelor. Prin program se instituie o schemă de finanţare prin care fermierii/ beneficiarii primesc maximum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale realizării de centre de colectare a laptelui în zona montană.

    Intensitatea sprijinului poate fi majorată cu 20 de puncte procentuale cu condiţia ca ajutorul maxim combinat să nu depăşească 90 de puncte procentuale din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei pentru: tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în program; investiţiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice; cooperativele constituite în conformitate cu prevederile Legii 566/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

    Finanţarea se acordă o singură dată pentru un beneficiar privat şi pentru un singur obiectiv dezvoltat prin program.

    Valoarea totală a Programului este de 60 milioane euro echivalent în lei la data accesării Programului şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum grăbești coacerea tomatelor cu ajutorul unui ac de siguranță. Trucul care face minuni în grădină Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă 50.000 euro pentru micii fermieri. Schema se lansează la AFIR din 1 decembrie

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben