• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Drama fermierilor clujeni: ”Cine ne mai cumpără laptele?”

    agrointeligenta.ro -

    Închiderea fabricii Napolact lasă în urmă zeci de fermieri locali care își vindeau laptele marelui brand național. Reprezentanții producătorilor spun că este foarte puțin probabil ca agricultorii din județul Cluj să aibă puterea de a investi într-o nouă fabrică de talia celei controlate acum de olandezi.

    Grupul olandez FrieslandCâmpina a decis să oprească producţia la fabrica Napolact din Cluj-Napoca şi să transfere utilajele la Târgu-Mureş, potrivit unor surse din Ministerul Agriculturii. Totuși, la nivel local, autoritățile nu au fost informate, așa cum era normal, iar fermierii din zonă au fost luați prin suprindere.

    Fermierii își vor duce laptele taman până la Mureș, Timiș sau Satu Mare

    „Friesland a dirijat investiţiile majore către fabrica din Târgu-Mureş, cea din Cluj nu mai era atractivă pentru ei. La fel s-a petrecut şi la Satu Mare; au închis acolo, iar oamenii i-au adus la Cluj. Ţaga a fost închisă pentru că produsul era prea scump. Cooperativa Someş-Arieş a prelungit cu ei acum trei zile contractul de preluare a laptelui; le livrăm zilnic 25 de tone. Acum vom fi nevoiţi să ducem laptele cu cisterna la Mureş, unde am avut anumite probleme. Ei preiau lapte şi din Timiş, şi din Satu Mare”, susţine Călin Fărgaciu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor Crescători de Bovine (AFCB) din Cluj. Acesta afirmă că este greu ca producătorii clujeni să îşi facă propria lor fabrică, precum fermierii olandezi de la Friesland.

    „Este greu să creezi un brand de la zero, românii preferă să cumpere produse lactate cu etichete strălucitoare. În această generaţie de fermieri sigur nu vom putea face aşa ceva, eventual cu următoarea”, crede şeful AFCB, citat de Ziua de Cluj.

    Unitatea de la Țaga, închisă din cauza vânzărilor mici

    În cazul unităţii de la Ţaga, intrată în conservare din 1 iunie, a motivat decizia prin vânzările reduse. „Decizia a fost luată ca urmare a interesului scăzut pe care consumatorii români îl au pentru specialităţile de brânzeturi româneşti. Acest fapt a dus la scăderea continuă a vânzărilor şi, implicit, a producţiei, deşi compania a făcut investiţii foarte mari în campanii de promovare a gamei de brânzeturi de la Ţaga”, conform conducerii FrieslandCampina. Compania va comercializa produsele existente în stoc, iar cei 12 angajaţi beneficiază de pachete compensatorii, conform contractului colectiv de muncă.

    Autorităţile au confirmat că mişcarea olandezilor era previzibilă, mai ales după  închiderea unităţii de producţie de la Ţaga. „Discuţiile despre relocarea Napolact la Târgu-Mureş sunt de mai multă vreme. În piaţă se vorbea despre acest lucru mai ales după ce au închis producţia la Năsal”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.


    Te-ar mai putea interesa

    Tinerii fermieri primesc o nouă șansă la finanțare, din decembrie. Ajutoare de 200.000 euro pe fermă! Fermă de 370.000 de hectare cu irigații – de vânzare. Exploatația deține și mii de animale Adrian Chesnoiu: Un funcționar AFIR câștigă mai puțin decât un tractorist dintr-o fermă

    Ultimele știri

    Eurodeputatul Daniel Buda cere garanții clare pentru fermieri în contextul Mercosur Cea mai ieftină piață din România. Top 15 orașe cu cele mai mici prețuri la legume Valul de căldură persistă și în weekend. ANM: Județele vizate de cod galben